Harta Principatelor Moldovei și Țării Românești

La Roma, în anul 1686, familia de editori și gravori de Rossi tipărea una dintre cele mai frumoase și mai enigmatice hărți dedicate spațiului românesc: Descritione delli Principati della Moldavia, e Valachia. Lucrarea poartă semnătura celebrului geograf Giacomo Cantelli da Vignola (1643–1695), este realizată sub patronajul tipografiei Giovanni Giacomo de Rossi și publicată de fiul acestuia, Domenico de Rossi. Harta este colorată manual în contur și gravată cu relief pictural, după tehnica italiană specifică secolului al XVII-lea. Ea reprezintă actualele teritorii ale României, Republicii Moldova și ale Ucrainei de sud-vest, incluzând rețele hidrografice, orașe, biserici, păduri, lanțuri muntoase și granițe administrative.

În colțul inferior drept se află un cartuș baroc bogat ornamentat, cu titlul complet iar în colțul superior opus un cartuș cu o dedicație adresată lui Monsignor Giovanni Francesco Albani, viitorul Papă Clement XI, ceea ce indică un semn al prestigiului lucrării și al relației strânse dintre știința cartografică și autoritatea ecleziastică. Gravura este tipică pentru stilul italian de gravură cu linii și tușe puternice, stil pe care Cantelli l-a perfecționat, devenind un model pentru următoarele generații de cartografi.

Contextul istoric

La sfârșitul secolului al XVII-lea, Moldova și Țara Românească erau principate autonome sub suzeranitate otomană, situate într-o zonă de contact tensionată între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Uniunea statală polono-lituaniană. Pentru un geograf occidental, acest spațiu era nu doar o frontieră politică, ci și una de cunoaștere. Cantelli transpune pe hârtie o imagine de sinteză a unei lumi de margine, în care creștinătatea răsăriteană se împletea cu influența orientală, iar geografia devenea un limbaj al puterii.

După ce observăm în vest Transilvania reprezentată parțial, descoperim și curiozitatea care fascinează: „Două Moldavii” și „două Valahii” pe aceeași hartă. Privitorul atent descoperă un detaliu neobișnuit: denumirile „Moldavia” și „Valachia” apar de două ori, în zone diferite. Prima „Valachia” este plasată corect, între Dunăre și Carpați — Țara Românească propriu-zisă — însă o a doua inscripție „Valachia” apare mai la nord-est, în spațiul moldovenesc. La fel, „Moldavia” figurează o dată în jurul Iașilor și din nou mai spre est, aproape de Nistru. Această dublare i-a intrigat pe istorici și colecționari. Explicațiile probabile sunt diverse:

-confuzia terminologică a epocii între „Valachia Magna” și „Valachia Parva”, ambele denumiri folosite pentru teritorii populate de vlahi;

-suprapunerea unor surse cartografice diferite, în care aceleași regiuni erau etichetate alternativ ca „Moldavia” sau „Valachia”;

-o intenție simbolică, de a marca zonele de influență ale celor două principate, aflate în continuă redefinire;

-posibilitatea unei erori de gravură, transformată azi într-un detaliu misterios, un „ecou vizual” al instabilității politice din regiune.

Indiferent de cauză, acest detaliu dă hărții o aură aparte, o poveste în poveste, o dublare a identității care parcă reflectă însăși realitatea confuză și schimbătoare a Europei de Est în acea vreme.

Rolul și moștenirea hărții

Această planșă face parte dintr-un atlas de 150 de hărți gravate, care rivaliza ca rafinament cu operele contemporanilor. Publicată sub privilegiul pontifical, harta a circulat în mediile academice și diplomatice ale Europei, servind atât scopuri geografice, cât și de reprezentare politică.

Harta lui Cantelli și de Rossi nu se rezumă la a fi doar o reprezentare geografică, ci este un portret baroc al frontierelor românești, o narațiune vizuală, o cronică a granițelor sacre ale Europei de Răsărit. Ea surprinde un spațiu dublu, oscilant, între Orient și Occident, între putere și supraviețuire. Spre exemplu, în vest, simbolul desenat al „Porte di Ferro”, marchează poarta legendară a Dunării, un prag simbolic de trecere dintre lumi. Prin finețea gravurii, eleganța compoziției și misterul celor „două Moldavii” și „două Valahii”, documentul cartografic din 1686, ne oferă astăzi nu doar o imagine a trecutului, ci și o meditație vizuală asupra identității românești.