
Profesional, alege să faci ceea ce îți place . Dacă îți place, o vei face bine și cu pasiune. Când faci lucrurile bine, vine până la urmă și succesul!
Povestea noastră este aceea a unei familii mari și unite. Iubim România, țara unde ne-am născut și în inima căreia locuim într-un ținut încărcat de legende și istorii. Eu sunt Andrei, omul cu povești, fondatorul proiectului hartiromania.ro (fostul concept iubescromaniaharti.ro). ,,După lupte seculare" am reușit până la urmă să fac, din pură pasiune, exact ceea ce îmi place, în cel mai frumos loc din România, la Râșnov!
Activez profesional într-un domeniu provocator și inspirațional unde interacționez zilnic cu o multitudine de oameni din toate categoriile și tipologiile sociale, atât cu ei cât și cu emoțiile, stările, trăirile și poveștile lor. Sunt coordonator al unui centru de informare pentru patrimoniu și cultură și promovez din această postură istoria, valorile și oferta turistică și culturală a comunității locale. Sunt îndrăgostit iremediabil de peisajul nostru mioritic, de tainele Țării Bârsei și ale Cetății Râșnov, de legendele și istoriile locului. Dacă talentul m-a croit artist, profesia m-a transformat treptat în povestitor și mai apoi într-un fel de colecționar, mai întâi de istorii, după de hărți.
Da, hărțile sunt opere de artă grafice și veritabile biblioteci vizuale care îți descoperă tainele trecutului, dacă știi să le citești. Le-am colecționat, le-am înțeles, apoi le-am restaurat, reconstituit digital și îmbogățit grafic, păstrând tonul, atmosfera și estetica nealterate, în total acord cu limbajul autentic al hărții. Dpdv. cartografic, totul a rămas fidel 100% originalului, sunt la fel, dar mult mai frumoase vizual și artistic. Își doresc să fie înrămate și expuse, vor să "strălucească" exact așa cum merită. Nu sunt foarte multe, pentru că tot acest proces de ,,restaurare" digitală este unul de lungă durată, dar sunt foarte speciale.
Cu timpul, colecțiunea pentru hărți și mai ales dorința de a afla istoriile incredibile din spatele lor, de a descoperi și împărtăși și altora secretele pe care le încifrează și-a găsit adăpost într-o casa nouă și primitoare, care se numește acum hartiromania.ro. Aici am transpus dragostea mea pentru artă, hărți, legende și istorii, formulând un concept grafic din care s-au ,,născut " până acum hărțile, vederile de colecție, o carte deosebită și ideea unei arhive digitale. Aceasta va cuprinde o selecție specială de hărți vechi digitalizate remastered la rezoluție bună, disponibilă oaspeților care ne vizitează pe site și comandă produsele noastre.
Printre hărți am descoperit și un alt tip de document vechi unic. Nu prea ai cum să fii pasionat de frumos și ideea de vintage sau retro, și să nu-ți placă vederile. Dacă iubești România și istoria neamului nostru, știi că am avut domnitori și eroi legendari. Ei m-au inspirat și așa s-a născut acest set care strălucește ca o scânteie de inimă românească într-o negură a înstrăinării, care ne dă târcoale ca o molimă. Potrivite pentru adulți și esențiale pentru copii (având în vedere ce se întâmplă prin noile manuale de istorie), vederile cu poveștile celor mai iubiți Voievozi, Domni și Regi ai României, ne aduc aminte cine suntem. Valori, demnitate, repere!
Pasiunea pentru povești s-a transformat în mod natural și firesc în dorința de a culege, rafina și duce mai departe poveștile, istorioarele și legendele inedite ale ținutului și ale oamenilor. Așa s-a născut ideea de bază a proiectului hartiromania și mai apoi aceea unei cărți care să cuprindă atât legendele locale, cât și istoria impresionantă din spatele lor, toate redate, prezentate și mai ales ilustrate într-o manieră artistică creativă. De aspectul vizual s-a ocupat fiica mea, Taisia, care avea atunci 12 ani și era deja implicată în meșteșugul original al picturii artizanale pe pietre. Ea este unul dintre copiii noștri talentați, care a dorit să-și aducă contribuția personală în proiectul de suflet dedicat cărții. Taisia a adus o nouă viziune artistică legendelor și a transformat acest produs într-un soi de bestseller local.
Hartiromania.ro atât pe site, cât și prin paginile de social media cu același nume, își propune să coaguleze o comunitate de oameni faini, care să crească frumos și să călătorească împreună în marea aventură de explorare a tainelor și misterelor istorice și cartografice. Cum spuneam la început, suntem o familie și tot ceea ce am reușit să fac a fost datorită susținerii lor. Taisia a realizat toate ilustrațiile pentru carte, fiul meu a făcut singur tot site-ul acesta și se ocupă de administrarea lui și de editare grafică când este nevoie, Maria urmează un curs de marketing pentru social media și dorește să administreze și să publice conținutul și să țină legătura cu voi, cei mici se miră și se entuziasmează de efortul nostru comun, iar iubita mea soție mă susține cu dragoste și înțelegere. Nu este simplu și nici ușor, deoarece volumul de muncă și provocările sunt mari. Sperăm totuși ca ceea ce facem și noi să conteze în marea lucrare de a renaște dragostea pentru frumos și autentic, pentru valorile esențiale, pentru Istorie, Neam și Țară. Mulțumim partenerilor cu care colaborăm foarte bine de ani de zile și vouă mai ales. Acest proiect a crescut doar într-un singur fel, cu susținerea și ajutorul vostru. Fie că a fost o comandă sau un share, toate au contat. Doamne ajută să putem continua, să creștem împreună o comunitate adevărată de oameni pasionați și să devenim un brand de referință pe acest segment în România!