Khazaria - misteriosul imperiu uitat

Khazaria este o prezență rară pe hărțile lumii, iar povestea acestui imperiu ,,fantomatic” pendulează între uitare și ocultare, între teorii ale conspirației și istorii uitate sau prea puțin știute. Câteva sunt hărțile pe care apare numele Khazariei și vom prezenta unele dintre ele (în secțiuni decupate din cauza mărimii fișierelor), într-o postare inedită, dedicată iubitorilor de mistere cartografice.

Sunt șapte hărți reprezentative apărute între anii 1572 și 1923, pe care întâlnim notarea ,,Gazaria/Chazaria/Khazars” (1572 ,,GAZARIA”, 1626 ,,Gazaria”, 1648 ,,GAZARIA”, 1715 ,,CHAZARIA”, 1742 ,,CHAZARIA”, 1902 ,,Kingdom of Khazars”, 1923 ,,Khazars”).

Cu două excepții (hărțile din 1902 și 1923 care sunt planșe de reconstituire), numele imperiului apare notat strict în zona peninsulei Crimeea, care este doar extremitatea sud-vestică a Imperiului Khazar. Concret, pe hărți, notarea nu apare înscrisă pe întregul teritoriu istoric ocupat de khazari. Acest fapt este oarecum atipic și diferit de felul în care sunt înscrise cartografic alte imperii, unde numele sunt trecute pe întreaga suprafață stăpânită de respectivele puteri.

Mai mult, nu am găsit nici o hartă originală (nu una de reconstituire), pe care să apară numele Khazariei scris pe întreaga suprafața ocupată de acest imperiu. Poate există și nu am dat noi de ele, cu toate că am cercetat peste 100 de hărți originale reprezentative pentru tematica noastră. Este ca și cum acest imperiu a fost cumva omis/șters din cartografia medieval-renascentistă.

Prin contrast, Tartaria, care este acum vedeta noilor teorii conspiraționiste de nișă, apare pe zeci de hărți vechi (hartiromania are in arhiva digitală peste 25 de hărți dedicate exclusiv Tartariei, ca să nu le pomenim pe celelalte universale unde este vizibilă).

Legătura dintre notările care acoperă doar peninsula Crimeea și Khazaria istorică, este una reală, dar în atlase termenul supraviețuiește fragmentar ca denumire locală și comercială, nu ca imagine completă a unui imperiu reprezentat geografic.

Astfel în mod mirabil, Gazaria/Chazaria apare rar pe hărțile vechi și nu este localizată precis ca imperiu în sens extins, ci mai ales ca un toponim atribuit regional Peninsulei Crimeea.

Numele era folosit și în tradiția genoveză și catalană pentru nordul Mării Negre, deoarece era o regiune comercială cunoscută și utilizată activ de rețelele lor maritime.

Pe aceste hărți portulane mai întâlnim denumirea notată ,,Gazaria”, dar aceste planșe sunt greu de înțeles și citit și nu sunt astfel reprezentative din punct de vedere al aspectului vizual, pentru postarea noastră.

Hărțile care fac excepție

Înainte să vorbim despre misteriosul popor turcic care a îmbrățișat iudaismul, trebuie să prezentăm foarte scurt, cele două hărți de reconstituire, despre care am spus că fac excepție de la modul în care cele vechi originale, notau ,,Khazaria” doar marginal (în zona peninsulară a Crimeei).

,,Kingdom of Khazars” - Harta din 1902

„Kingdom of Khazars” este o planșă cartografică ce ilustrează configurația geopolitică a Europei în jurul anului 720 d.Hr.

Documentul provine din lucrarea de referință „Historical Atlas of Modern Europe from the Decline of the Roman Empire”, editată de istoricul Reginald Lane Poole și publicată în anul 1902 la editura academică Clarendon Press (Oxford).

Această hartă istorică are la bază datele și proiecțiile topografice realizate în secolul al XIX-lea de renumiții cartografi scoțieni William Johnston (1802–1888) și Alexander Keith Johnston (1804–1871), fiind ulterior reinterpretată și adaptată metodologic pentru standardele științifice de la începutul secolului XX.

,,Khazars” - Harta din 1923

A doua hartă unde este notat Imperiul Khazarilor (,,Khazars”) a apărut în The Outline of History („O schiță a istoriei” sau „Panorama istoriei universale”), ediția definitivă din 1923, scrisă de H. G. Wells și ilustrată de J. F. Horrabin. Lucrarea reprezintă una dintre cele mai cunoscute sinteze istorice ale începutului de secol XX și urmărește evoluția omenirii ca un proces istoric unitar, în care Europa este prezentată în legătură directă cu marile civilizații și puteri ale Eurasiei. Ilustrația poartă titlul „Europe at the Death of Charlemagne - 814” („Europa la moartea lui Carol cel Mare - anul 814”) și prezintă situația politică a Europei și a regiunilor învecinate la începutul secolului al IX-lea.

Harta ilustrează amploarea Imperiului Carolingian al lui Charlemagne (Carol cel Mare), dar și diversitatea politică a Europei medievale timpurii: regate creștine occidentale, Imperiul Bizantin, teritorii musulmane și popoare nomade din est. Prezența khazarilor pe hartă, este și ea notabilă și subliniază ideea lui Wells că istoria Europei nu poate fi înțeleasă izolat, ci ca parte a unei lumi eurasiatice interconectate politic, economic și cultural. După moartea lui Carol cel Mare în anul 814, imperiul său a început să se fragmenteze, proces care va contribui ulterior la apariția unor entități politice ce stau la baza Franței și Germaniei moderne.

Această hartă veche de peste 100 de ani, demonstrează faptul că amintirea Imperiului Khazar, era încă vie în anumite medii la începutul secolului XX.

Controversatul neam al khazarilor

Khazarii au fost unul dintre cele mai misterioase și controversate popoare ale Eurasiei medievale. Între secolele VII–X, ei au construit un puternic imperiu de stepă întins între Marea Neagră, Caucaz și Marea Caspică. Înainte de convertirea elitelor la iudaism, khazarii făceau parte din lumea dură a marilor confederații nomade eurasiatice, asemănătoare hunilor, avarilor sau, mai târziu, mongolilor. Puterea lor se baza pe război, raiduri, tribut, comerț și controlul rutelor dintre Europa și Orient.

Sursele arabe și bizantine îi descriu ca pe niște războinici temuți ai stepelor, maeștri ai cavaleriei rapide și ai intimidării politice. Khazarii organizau frecvent raiduri împotriva populațiilor slave și caucaziene, controlau comerțul cu sclavi și impuneau taxe caravanelor care traversau stepele nord-pontice.

Comerțul cu sclavi - Tabloul din anul 1909

Referitor la comerțul cu sclavi, din colecția imaginilor dedicate istoriei Rusiei, pe subiectul ,,Comerț și negocieri în ținutul slavilor răsăriteni”, un tablou (pictură, ulei pe carton), pictat în 1909 de Sergei Ivanov, iese în evidență.

„Ruşii fac comerț de sclavi cu khazarii - Negocieri comerciale în tabăra slavilor răsăriteni”. Imaginea este sugestivă și nu are nevoie de comentarii suplimentare.

În lumea tribală a acelor vremuri, violența era parte firească a ordinii sociale și politice. Unele cronici medievale sugerează existența unor practici șamanice și tengriste (tengrismul era religia tradițională a popoarelor turcice și mongolice, centrată pe cultul cerului etern, Tengri), unde jurămintele de sânge, sacrificiile animale și simbolurile războinice aveau o valoare sacră. Ca multe alte popoare nomade ale stepelor, khazarii trăiau într-un univers dominat de forță, loialitate tribală și supraviețuire militară. Violența extremă, obiceiurile barbare și practicile comerciale neloiale au dus ulterior la conflicte catastrofale cu vecinii lor.

Convertirea la iudaism

În acest context, apare unul dintre cele mai neobișnuite și mirabile episoade din istoria medievală: convertirea elitei cazare la iudaism, probabil în secolul al VIII-lea sau la începutul secolului al IX-lea. Conducători precum Bulan și Obadiah sunt asociați în tradițiile medievale cu această transformare religioasă.

Convertirea elitei cazarilor la iudaism este un eveniment istoric real, dar reconstrucția lui vine din surse externe și târzii. Tradiția vorbește despre o alegere a unui rege (Bulan, apoi Obadia) între cele trei mari religii monoteiste ale epocii, într-un context geopolitic tensionat dintre Bizanț și Califat. Unele teorii sugerează că alegerea le-a fost sugerată sau impusă, tocmai pentru a tempera prin religie excesele, violențele și practicile controversate.

Așezată între Bizanțul creștin și Califatul islamic, Khazaria a ales o a treia cale religioasă, probabil atât din motive diplomatice, cât și pentru a evita dependența față de marile puteri vecine. Totuși, majoritatea istoricilor consideră că iudaismul a fost adoptat mai ales de aristocrația conducătoare și de elitele comerciale, nu de întreaga populație a imperiului.

Tocmai această combinație dintre un imperiu războinic al stepelor și adoptarea unei religii asociate lumii cărturărești și urbane a creat aura aproape legendară a Khazariei, în jurul căreia s-a format cu timpul o adevărată mitologie. Literatura speculativ ,,conspiraționistă” modernă, a transformat uneori Khazaria într-un presupus „imperiu ocult”, iar convertirea la iudaism a fost reinterpretată în cheie ezoterică sau pseudoistorică. Unele teorii au susținut că așkenazii ar proveni majoritar din khazari, însă consensul istoric actual nu confirmă această ipoteză, care pendulează între istoria documentată și speculațiile cu iz ideologic.

Este interesant de notat și faptul că, în tradiția medievală evreiască și în unele surse externe, apare ideea că khazarii și-ar fi explicat originea prin genealogii biblice. Într-o scrisoare atribuită regelui khazar Iosif, din secolul al X-lea, acesta afirmă că poporul său descinde din Iafet, fiul lui Noe.

În paralel, în aceeași tradiție biblică apar nume precum Așkenaz, Magog și Togarma, prezentați ca descendenți ai lui Iafet în cartea Genezei. De-a lungul Evului Mediu, termenul „Așkenaz” a evoluat în mediul evreiesc: inițial desemna regiuni nordice ale lumii cunoscute, apoi a ajuns să fie asociat cu Germania și ulterior, cu comunitățile evreiești din Europa Centrală și de Est, cunoscute ca evrei așkenazi. Anumite interpretări moderne de nișă încearcă să lege Așkenaz direct de Khazaria, dar în istoriografia mainstream, această legătură nu este considerată a fi suficient demonstrată. Evreii așkenazi provin din Europa Centrală și de Est, iar evreii sefarzi din Peninsula Iberică. Diferența dintre cele două ramuri, este în principal geografică și istorică, iar subiectul este unul controversat care încă naște dezbateri.

Notă

Unii autori consideră că iudaismul modern continuă direct tradiția fariseilor, care ar fi fost preluată și dezvoltată în Talmudul babilonian adoptat și de khazari (Talmudul are două versiuni: babilonian și ierusalimitean. Cel babilonian este mai târziu, mai amplu și a devenit versiunea dominantă în iudaismul rabinic, iar cel ierusalimitean este mai timpuriu, mai scurt și mai puțin folosit), format din Mișna și Gemara, văzut ca baza centrală a iudaismului rabinic, cu o continuitate neîntreruptă până astăzi.

În această perspectivă, accentul cade pe ideea că iudaismul actual este în esență talmudic și fariseic, mai mult decât o continuare directă a religiei „israelite” biblice bazate exclusiv pe Legea scrisă. Consensul istoric mainstream însă, vede iudaismul rabinic ca o evoluție istorică din tradiția biblică și post-biblică, în care Legea scrisă și interpretarea ei orală coexistă și se dezvoltă împreună, nu ca o ruptură între două religii separate.

Înainte Khazaria, apoi Tartaria (Minor)

Khazaria, nu este un nume obișnuit pe hărțile medievale ale lumii, ci mai degrabă unul discret, aproape marginal, păstrat mai ales în tradiția portulană italiană și catalană, unde marchează uneori spațiul coloniilor genoveze și al vechilor rute comerciale nord-pontice. În unele reprezentări mai târzii influențate de surse antice apar și forme precum „Chazaria” sau „Cassaria”, dar și acestea sunt rare și au mai degrabă valoare istorică decât geografică activă. În ansamblu, prezența numelui este discretă, un soi de amprentă estompată a unei lumi dispărute.

Această vizibilitate redusă dă impresia unui imperiu care a rămas mai mult în umbra hărților decât pe ele. În unele cazuri, Khazaria pare să supraviețuiască doar ca o amintire geografică, prinsă în câteva inscripții răzlețe, fără continuitate și fără o prezență cartografică amplă. Mai târziu, aceste teritorii vor fi incluse în vastul spațiu numit de europeni „Tartaria” (vom dedica și Tartariei enigmatice, un material special), termen generic folosit pentru întinderile dominate succesiv de tătari și mongoli.

Astfel, în imaginarul geografic european, Khazaria a devenit un fel de precursor misterios al lumii tătaro-mongole care avea să domine Eurasia timp de secole.

Înainte de declin

Imperiul Khazar a fost unul bogat și extrem de influent. Merită amintit faptul că orașul Atil a fost cea mai importantă capitală, deși statul a avut și alte centre politice precum Balanjar și Samandar. Situat aproape de delta Volgăi și de Marea Caspică, Atil era un important centru comercial între Europa de Est, lumea islamică și Asia Centrală, fiind locuit de khazari, musulmani, evrei, creștini și slavi. Orașul era împărțit în mai multe zone separate de apă, iar conducătorii trăiau într-o parte fortificată. După atacurile lui Sviatoslav I al Kievului din secolul al X-lea, orașul a intrat în declin și și-a pierdut importanța.

Înainte de a se deteriora, relațiile dintre Khazaria și Rusia kievană au început prin comerț și tribut, khazarii controlând prin taxare, rutele comerciale din Europa de Est, traseele caravanelor și porțiuni din drumul Mătăsii. Legăturile dintre cele două puteri s-au tensionat în principal datorită competiției pentru controlul rutelor comerciale și al taxelor.

În acest sens, este reprezentativă o imagine dintr-un vechi manuscris. Este o miniatură din Cronica Radziwiłł, un manuscris medieval din secolul al XV-lea, care ilustrează un fragment istoric despre plata tributului de către diferite triburi slave.

Imaginea arată că unele triburi slave (precum krivicii, sloveni, meri, ciudi) plăteau tribut varangilor (vikingilor din zona nordică) și alte triburi (precum polanii, severienii și viaticii), plăteau tribut khazarilor.

Textul explică și forma tributului. Fiecare gospodărie („din fiecare casă”) trebuia să ofere o blană de veveriță și în unele variante ale cronicii, și o fată tânără (deși în alte manuscrise apare doar mențiunea de blănuri). Miniatura din Cronica Radziwiłł, descrie practic un sistem timpuriu de tribut în Europa de Est, în care unele triburi slave plăteau taxe vikingilor, iar altele khazarilor, de obicei sub formă de blănuri.

Khazaria își menținea dominația prin control economic strict și percepția de taxe vamale de trecere și tribut impus, în timp ce Rusia kieveană dorea să elimine intermediarii și să preia direct comerțul. Aceste tensiuni, amplificate de raiduri și conflicte de frontieră tipice stepei și de anumite practici neloiale imputate khazarilor, au dus în cele din urmă la războiul declanșat de Sviatoslav I al Kievului și la declinul treptat al Khazariei.

Războiul cu Rusia kieveană

În anii 964–965, Sviatoslav al Kievului a lansat o amplă campanie militară împotriva Khazariei, în contextul expansiunii puterii Rusiei Kievene către regiunile pontice și caspice.

Deși efectivele armatei sale nu sunt cunoscute cu exactitate, sursele o descriu ca pe o forță mobilă alcătuită din războinici slavi și varegi, probabil sprijiniți de contingente călare provenite din stepele eurasiatice.

Cronicile și autorii bizantini îl prezintă pe Sviatoslav drept un conducător cu un stil de viață auster, apropiat de cel al propriilor soldați. În cursul campaniei au fost atacate principalele centre ale puterii khazare: fortăreața Sarkel a fost cucerită, iar orașele Atil și Samandar au fost devastate. Aceste victorii au contribuit decisiv la prăbușirea Hanatului Khazar ca mare putere regională.

Cronici arabe și bizantine sugerează scene de colaps rapid: piețe incendiate, elite fugind cu corăbii pe Volga și o populație cosmopolită prinsă între armate rivale. Lovitura decisivă a fost pierderea controlului asupra comerțului fluvial, care era o sursă importantă a bogăției khazare. În doar câțiva ani, un stat care dominase stepele timp de secole s-a destrămat treptat sub presiunea militară a expansiunii kievene și a invaziilor nomade ulterioare.

Unii istorici consideră că, deși slăbită, Khazaria a supraviețuit și după anul 965, până în secolul al XIII-lea, când a fost definitiv cucerită de fiii lui Ginghis Han. Afirmația nu este susținută însă de consensul istoric.

Din lumina istoriei în spatele cortinei

Ceea ce fascinează și astăzi la khazari, este o combinație atipică și aproape neverosimilă: un imperiu nomad bogat și violent al stepelor, ridicat prin sabie, tribut și comerț, care adoptă iudaismul în inima Eurasiei medievale și dispare apoi aproape complet din istorie, supraviețuind doar prin fragmente de cronici, legende și nume uitate pe anumite hărți vechi.

Pentru unii însă, Khazaria nu a dispărut complet după înfrângerile suferite în fața rușilor, ci s-a dispersat și reinventat ulterior, intrând de bunăvoie într-un anonimat care i-a permis să influențeze din umbră destinele lumii. Convertirea elitelor la iudaism este reinterpretată ca un punct de cotitură, un prag prin care conducerea lor ar fi intrat într-o logică diferită de putere, mai discretă, mai greu de urmărit și mai puțin legată de formele clasice de organizare ale unui stat.

În această interpretare exotică de nișă, Khazaria devine o prezență istorică „fără contur”, un spațiu care pendulează între documente și legende, unde tăcerea surselor este citită nu ca o lipsă de informație, ci ca indiciu al unei continuități ascunse. Astfel, moștenirea ocultă a Khazariei, rămâne suspendată între real și imaginar, ca un ecou al unui imperiu care nu dispare complet, ci se retrage din vizibilitatea istoriei în spatele cortinei...

Știați că...?

1. Știați că un simbol vechi de peste o mie de ani, posibil influențat de lumea khazară, este astăzi emblema Ucrainei? Tridentul ucrainean își are originea în semnele dinastice ale prinților Rusiei Kievene. Deși legătura directă cu khazarii nu a fost demonstrată, unii cercetători au observat asemănări cu tamga-urile, adică simboluri de clan folosite de popoarele turcice ale stepelor eurasiatice pentru a marca puterea, proprietatea sau apartenența dinastică. În acest context, tridentul rămâne unul dintre cele mai recognoscibile simboluri naționale din Europa, cu posibile ecouri îndepărtate din lumea khazară a stepelor.

2. Khazarii aveau doi conducători în același timp. Khaganul era conducătorul sacru și simbolic al imperiului, în timp ce Bekul exercita puterea reală, conducând armata și administrația. Acest sistem de conducere duală era neobișnuit chiar și pentru lumea nomadă. Mai mult, viața Khaganului era înconjurată de ritualuri misterioase. Surse arabe medievale descriu faptul că el trăia izolat, era văzut rar de supuși și era înconjurat de un respect aproape religios.

3. Khazaria a fost o barieră între Califatul Arab și Europa de Est. În secolele VII–VIII, khazarii au purtat războaie îndelungate cu armatele arabe și au împiedicat extinderea influenței acestora în stepele nord-pontice.

4. Știați că vikingii făceau comerț prin Khazaria? Negustorii scandinavi care navigau pe marile râuri ale Europei de Est traversau adesea teritoriile khazare pentru a ajunge la piețele din Orient.

5. Khazaria era unul dintre cele mai cosmopolite state ale vremii. În marile sale centre urbane coexistau comunități de evrei, creștini, musulmani, slavi, alani, turcici și negustori veniți din regiuni foarte îndepărtate.

6. Bogăția khazarilor provenea în mare măsură din comerț. Poziția lor strategică le-a permis să taxeze mărfurile care circulau între Europa de Nord, Bizanț, Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

7. Știați că unii istorici vorbesc despre o „Pax Khazarica”? Termenul descrie perioada în care dominația khazară a contribuit la stabilitatea rutelor comerciale din stepele eurasiatice.

8. Atil, capitala Khazariei, era unul dintre cele mai importante centre comerciale ale Eurasiei. Situat în apropierea Deltei Volgăi, orașul conecta lumea nordică, Bizanțul și Orientul islamic.

9. Bizanțul a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai khazarilor. Relațiile dintre cele două puteri au inclus alianțe militare și chiar căsătorii dinastice.

10. Știați că știm surprinzător de puține lucruri despre khazari? Nu s-au păstrat aproape deloc cronici scrise de ei înșiși, astfel că mare parte din informații provin din surse bizantine, arabe, evreiești și slave.

11. Originea exactă a khazarilor este încă dezbătută? Majoritatea istoricilor îi consideră un popor turcic, însă compoziția etnică a imperiului lor a fost probabil foarte diversă.

12. Știați că unele surse medievale descriu un grad remarcabil de toleranță religioasă? Relatările contemporane sugerează că în Khazaria coexistau mai multe religii și comunități distincte, un fenomen rar pentru acea perioadă.

13. Știați că o prințesă khazară a devenit împărăteasă a Bizanțului? Prințesa khazară Tzitzak s-a căsătorit cu viitorul împărat Constantin al V-lea și a devenit împărăteasă sub numele de Irina. Fiul ei, împăratul Leon al IV-lea, era atât de asociat cu originea sa maternă încât a rămas în istorie cu supranumele „Khazarul”. Acest lucru arată cât de prestigioasă și influentă era Khazaria la apogeul puterii sale.

14. Știați că multe dintre teoriile populare despre khazari sunt controversate? În special afirmațiile privind descendența unor populații moderne din khazari sunt intens dezbătute și nu există un consens academic clar pentru multe dintre ele.

 Sursă foto/imagini: Arhiva digitala hartiromania.ro

Imaginile incluse în acest material, sunt selecții/decupaje din multiple hărți vechi (cu foarte puține excepții extrase din ilustrții cuprinse în diferite manuscrise medievale sau din alte surse similare, imagini aflate în domeniul public), alese special pentru a ilustra artistic cât mai bine, ideile expuse. Toate imaginile sunt needitate, fiind prezentate exact așa cum apar în hărțile originale.