1540 - Prima apariție a Pacificului în Cartografia Lumii

A fost o vreme când pe hărțile lumii nu apărea denumirea Pacific/Pacificum, iar asta era normalitatea. Un cartograf german a ,,spart gheața” în 1540, iar harta sa are acum o valoare simbolică excepțională. Aceasta este povestea unei hărți foarte speciale pe care v-o oferim, cu promisiunea unei viitoare premiere. Sperăm ca ,,Typus Orbis Universalis”, să fie disponibilă în curând în oferta hartiromania, fiind prima pe care v-o propunem într-o ,,cromatică” alb-negru (exact așa monocrom, cum a fost publicată în original).

Înainte de apariția denumirii „Mare Pacificum” pentru prima oară pe o hartă, Oceanul Pacific nu avea o denumire unitară în cartografia europeană. Cel mai frecvent era numit „Mar del Sur” sau „Mare del Zur”/„Marea Sudului”), denumire introdusă de Vasco Núñez de Balboa după expediția sa din 1513. Explorarea lui Núñez, a avut loc în fâșia îngustă de uscat numită Panama, în America Centrală. De acolo, el a traversat continentul și a ajuns pentru prima dată dinspre America la Oceanul Pacific, pe care europenii îl vor numi inițial „Marea Sudului”.

Pe unele hărți timpurii, Pacificul apărea fără nume sau era inclus vag în formule precum „Oceanus Orientalis”, ori ca extensie a Oceanului Indian care mai era numit „Mare Indicum”. După expediția lui Ferdinand Magellan din 1519–1522 (prima călătorie de circumnavigație a Pământului, o expediție maritimă globală, pornită din Spania, prin America de Sud, Pacific și Asia, înapoi în Europa), începe să se impună treptat denumirea „Pacificum”, inspirată de aparenta liniște a apelor traversate.

„Pacific” și „pace” sunt înrudite etimologic: ambele provin din latina pax („pace”). De aceea „Pacific” are sensul de pașnic, calm, liniștit, iar Oceanul Pacific a fost numit astfel pentru că exploratorii l-au perceput ca o mare liniștită.

În acest context al (re)descoperirii recente a Americilor și a Pacificului, un cartograf vizionar, a fost printre primii care au schimbat felul în care Europa „a văzut” lumea. Pornind de la geografia lui Ptolemeu, umanistul german Sebastian Münster (1488–1552), a introdus în hărți informațiile aduse de exploratorii epocii marilor descoperiri, transformând vechile reprezentări medievale într-o imagine mai apropiată de realitate.

Publicată la Basel în anul 1540, harta Typus Orbis Universalis („Harta lumii întregi” sau „Reprezentarea universală a lumii”), este unul dintre documentele fundamentale ale cartografiei renascentiste. Inclusă în prima ediție a lucrării Geographia Universalis, elaborată pe baza geografiei lui Claudius Ptolemy și a traducerii latine realizate de Willibald Pirckheimer (traducătorul din greaca veche în latină și mediatorul textului lui Ptolemeu în Europa Renașterii, fără de care multe hărți moderne timpurii nu ar fi fost posibile), această hartă surprinde momentul în care vechea imagine medievală a lumii începe să fie remodelată de marile explorări oceanice ale secolului al XVI-lea.

Executată în tehnica xilogravurii și tipărită de Heinrich Petri la Basel, harta măsoară aproximativ 26 × 35 cm și oferă o reprezentare a lumii cunoscute la mijlocul secolului al XVI-lea. Valoarea sa istorică este excepțională, deoarece este considerată prima hartă tipărită cunoscută care folosește explicit denumirea „Mare Pacificum” pentru Oceanul Pacific.

Contextul istoric al apariției hărții

Realizarea hărții trebuie înțeleasă în contextul transformărilor geografice produse după expediția lui Ferdinand Magellan din anii 1519–1522. Traversarea strâmtorii din extremitatea sudică a Americii și pătrunderea într-un ocean necunoscut până atunci europenilor, a schimbat profund percepția asupra dimensiunii lumii și asupra relației dintre continente.

Numele „Pacificum” provine din expresia utilizată de Magellan pentru a descrie aparenta liniște a apelor întâlnite după traversarea Atlanticului sudic. În deceniile următoare, termenul începe să circule în relatările geografice și în literatura de navigație, iar prin harta lui Münster intră definitiv în limbajul cartografic european.

Typus Orbis Universalis reflectă astfel o etapă de tranziție intelectuală. Pe de o parte, păstrează numeroase elemente moștenite din tradiția ptolemaică și din cosmografia medievală, pe de altă parte, integrează informații provenite din noile descoperiri maritime spaniole și portugheze. Tocmai această suprapunere dintre tradiție și experiența directă a explorării conferă hărții valoarea sa istorică aparte.

Reprezentarea lumii și imaginea Pacificului

Harta prezintă o lume încă incomplet cunoscută și speculativă în multe privințe. Totuți, America apare deja separată de Asia, semn al schimbării majore produse în geografia europeană după descoperirea Lumii Noi.

Cu toate acestea, Oceanul Pacific este reprezentat la o scară mult redusă față de dimensiunea sa reală, ceea ce reflectă limitele cunoașterii geografice din epocă.

Printre denumirile remarcabile înscrise pe hartă se numără „Zipangri” pentru Japonia, „Cathay” pentru China și „Terra Florida” pentru regiuni din America de Nord. Denumirea „Terra Florida” desemnează vaste regiuni din sud-estul Americii de Nord și provine din expediția exploratorului spaniol Juan Ponce de León, care a numit astfel teritoriul descoperit în 1513, probabil datorită vegetației bogate sau a perioadei pascale spaniole „Pascua Florida”. În cartografia secolului al XVI-lea, termenul reflecta primele explorări spaniole în Lumea Nouă.

Strâmtoarea Magellan, indicată prin denumirea „Fretum Magellanicum”, este reprezentată la extremitatea sudică a Americii de Sud, între continentul sud-american și o masă continentală australă încă nedefinită, reflectând concepțiile cartografice ale secolului al XVI-lea privind existența unui presupus continent sudic necunoscut și importanța noii rute maritime dintre Atlantic și Pacific descoperite în urma expediției (1519–1522) lui Ferdinand Magellan .

Țara Codului - Bacalhos

În Atlanticul de nord-vest, la vest de Islanda, apare inscripția „Terra nova sive de Bacalhos”, adică „Țara Nouă sau țara codului”, referindu-se la Newfoundland și la regiunea cunoscută pentru pescuitul de cod.

Insula de la capătul lumii

„Thule”, aflată la sud de Islanda, nu este o insulă reală, ci un concept moștenit din relatările lui Pytheas din Massalia și preluat de geografia antică și medievală. În imaginarul grecilor și romanilor, „Thule” era capătul nordic al lumii cunoscute, un spațiu unde se termina geografia și începea necunoscutul.

Francisca din Lumea Nouă

În zona Americii de Nord, la est de ,,Terra Florida”, apare inscripția ,,Francisca”, denumire derivată din expedițiile lui Giovanni da Verrazzano realizate în serviciul regelui Francisc I al Franței. Termenul reflectă una dintre primele tentative cartografice de identificare și denumire a teritoriilor nord-americane asociate explorărilor franceze din Lumea Nouă, într-o epocă în care geografia continentului american era încă incomplet cunoscută.

O rută spre Asia?

La nord de „Francisca” (est de America de Nord), apare inscripția „Per hoc fretum iter patet ad Moluccas”, care indică ideea unei posibile rute maritime prin nord-vestul Americii către Insulele Moluce, reflectând ipotezele geografice ale epocii despre accesul către Asia.

Insula Grifonilor

Pe hartă, în zona sudică, observăm „Insulae Grifonii” din Oceanul Indian, la sud-est de Zanzibar.

Este o denumire care leagă direct regiunea de grifoni, deoarece în gândirea cartografică a epocii numele indica locuri presupuse sau raportate unde astfel de creaturi puteau exista, iar insulele erau asociate cu „teritoriul grifonilor”.

Taprobana – Iaua - Gilolo

În jurul Indiei apar insule cu denumiri specifice epocii: „Taprobana” (Sri Lanka, nume antic), „Iaua” (Java), „Gilolo” (insula Halmahera, în arhipelagul Moluce din Indonezia) și alte forme transcrise imprecis, precum „Porne”, care reflectă combinația dintre geografia clasică, informațiile recente din expedițiile portugheze și denumiri asiatice preluate prin surse indirecte.

Capitala Imperiului Aztec

În extremitatea estică a hărții este notat  „Temistitan”, mai la dreapta de „Zipangri” (Japonia), în zona reprezentării Americii. Această denumire desemnează Tenochtitlan (capitala Imperiului aztec situată pe locul actualului Ciudad de México), plasată acolo pentru a ancora Lumea Nouă în raport cu Asia.

Relieful, Vânturile și Monștrii Marini

Relieful este redat pictural, prin lanțuri muntoase stilizate și cursuri de apă schematice. În chenarul exterior decorativ al hărții, apar cele 12 vânturi reprezentate ca niște chipuri alegorice, care marchează direcțiile lumii.

Ele provin din tradiția antică și sunt folosite ca un sistem vizual de orientare, nu ca elemente geografice reale.

Oceanele sunt populate în partea sudică de monștri marini, elemente decorative caracteristice cartografiei renascentiste. Aceste imagini nu aveau doar un rol ornamental, ci exprimau și percepția unei lumi încă misterioase, în care spațiile necunoscute erau asociate cu pericolul.

Locul hărții în istoria cartografiei

Importanța hărții depășește simpla apariție a denumirii „Mare Pacificum”. Ea face parte dintr-un amplu proiect intelectual prin care Sebastian Münster urmărea actualizarea geografiei lui Ptolemeu în lumina noilor descoperiri geografice. Ediția din 1540 a Geographia Universalis a devenit una dintre cele mai influente reinterpretări renascentiste ale operei ptolemaice și conținea 48 de hărți xilografiate, dintre care 21 reprezentau lumea modernă.

Münster s-a remarcat și prin preocuparea de a indica sursele utilizate, practică încă rară în cartografia secolului al XVI-lea. Prin lucrările sale, noua imagine a lumii a devenit accesibilă unui public european tot mai larg, iar hărțile sale au influențat profund cosmografia și producția de atlase din epoca modernă timpurie.

În acest sens, Typus Orbis Universalis nu este doar o reprezentare geografică, ci și un document al unei transformări intelectuale majore. Typus Orbis Universalis a circulat în cadrul mai multor ediții succesive ale atlasului Geographia Universalis, fiind retipărită și ușor revizuită de-a lungul timpului. Harta surprinde momentul în care universul simbolic și relativ închis al Evului Mediu începe să fie înlocuit de o concepție globală bazată pe explorare, observație și experiență nautică directă.

Un loc pe podium

Prin îmbinarea tradiției ptolemaice cu informațiile provenite din marile explorări oceanice, Typus Orbis Universalis ocupă un loc esențial în istoria cartografiei universale. Prima utilizare cartografică a denumirii „Mare Pacificum” transformă această hartă într-un reper fundamental al reprezentării moderne a lumii.

Privită astăzi, harta lui Sebastian Münster impresionează nu doar prin valoarea sa documentară, ci și prin imaginea unei epoci aflate la granița dintre două universuri intelectuale, lumea medievală a autorităților clasice și lumea modernă deschisă de navigatori, oceane și descoperiri geografice fără precedent.

Geographia versus Cosmographia lui Münster

Sebastian Münster a realizat două dintre cele mai importante lucrări geografice ale Renașterii: Geographia (,,Geografia”) și Cosmographia („Cosmografia”). Publicată în 1540, Geographia reprezintă o ediție renascentistă revizuită a operei geografice a lui Claudius Ptolemeu și are un pronunțat caracter savant și cartografic. Scrisă în limba latină, lucrarea se adresa în principal mediilor erudite și universitare și includea atât hărți ptolemeice tradiționale, cât și hărți moderne realizate de Münster, inspirate de noile descoperiri geografice ale epocii. Prin îmbinarea tradiției antice cu informațiile contemporane, Geographia a devenit un reper esențial pentru dezvoltarea cartografiei moderne.

Publicată în 1544, Cosmographia a fost concepută ca o descriere amplă și accesibilă a lumii cunoscute. Redactată inițial în limba germană și tradusă ulterior în mai multe limbi europene, lucrarea combina geografia cu istoria, etnografia, descrierea orașelor, a popoarelor și a fenomenelor naturale. Bogat ilustrată cu xilogravuri remarcabile, Cosmographia s-a numărat printre cele mai populare cărți ale secolului al XVI-lea și a contribuit semnificativ la răspândirea cunoștințelor geografice și a imaginii lumii în Europa Renașterii.

Astfel, dacă Geographia poate fi considerată o lucrare științifică și cartografică destinată în special specialiștilor, Cosmographia a reprezentat o veritabilă enciclopedie ilustrată a lumii, adresată unui public mult mai larg.

Cosmographia, reprezintă cea mai veche descriere a lumii scrisă în limba germană. Lucrarea a avut numeroase ediții în diferite limbi, inclusiv în latină, franceză (tradusă de François de Belleforest), italiană și cehă. Doar fragmente au fost traduse în limba engleză. Ultima ediție germană a fost publicată în 1628, mult după moartea lui Münster.

Cosmographia a fost una dintre cele mai populare și de succes cărți ale secolului al XVI-lea, cunoscând 24 de ediții în decurs de aproximativ o sută de ani. Succesul său s-a datorat în mare parte remarcabilelor xilogravuri, dintre care unele au fost realizate de artiști precum Hans Holbein cel Tânăr, Urs Graf, Hans Rudolph Manuel Deutsch și David Kandel. Lucrarea a avut un rol important în renașterea geografiei europene din secolul al XVI-lea.

Printre hărțile celebre incluse în Cosmographia se află „Tabula novarum insularum”, considerată una dintre primele hărți care prezintă continentele americane ca entități geografice distincte.

Geographia și Cosmographia lui Münster, au reprezentat repere importante în istoria cartografiei. Geographia includea nu doar hărți inspirate de Claudius Ptolemeu, ci și numeroase hărți moderne remarcabile, printre care primele hărți separate ale celor patru continente, prima hartă a Angliei și cea mai veche hartă accesibilă a Scandinaviei.

Cosmographia a fost prima descriere a lumii în limba germană și o lucrare majoră în renașterea gândirii geografice europene din secolul al XVI-lea. În total, aproximativ 40 de ediții ale lucrării au apărut între 1544 și 1628.

Printre lucrările geografice anterioare ale lui Münster se numără Germania descriptio (1530) și Mappa Europae (1536). În 1540, el a publicat o ediție latină ilustrată a lucrării Geographia a lui Ptolemeu.

Astfel, prin lucrările sale fundamentale, Sebastian Münster a contribuit decisiv la renașterea geografiei europene din secolul al XVI-lea, transformând atât cartografia savantă prin Geographia, cât și cunoașterea accesibilă a lumii prin Cosmographia, una dintre cele mai influente enciclopedii ilustrate ale Renașterii, în cadrul căreia apar importante premiere cartografice, inclusiv ceea ce este considerat, în general, prima hartă tipărită pe care apare denumirea „Mare Pacificum” pentru Oceanul Pacific.

Bonus

Mai jos postăm detalii dintr-o hartă a lui Münster, dedicată Africii. Sugestia este să observați câteva detalii, personajul în dreptul căruia apare scris ,,Monoculii” și notița ,,Hanmarich Sedes Preste Iohan” ((reședința Preotului Ioan).

Sursă foto/imagini: Arhiva digitala hartiromania.ro

Imaginile incluse în acest material, sunt selecții/decupaje din multiple hărți vechi (cu foarte puține excepții extrase din ilustrții cuprinse în diferite manuscrise medievale), alese special pentru a ilustra artistic cât mai bine, ideile expuse. Toate imaginile sunt needitate, fiind prezentate exact așa cum apar în hărțile originale.