Fabuloasa Călătorie în jurul Pământului a Misteriosului Aethicus Donares

Cosmographia - Manuscrisul Pierdut

Știați că există o lucrare medievală captivantă pierdută, numită Cosmographia, atribuită unui cărturar și navigator asociat cu zona noastră ,,danubiano-dobrogeană”? Unii entuziaști îl consideră ca fiind getul/scitul care a făcut primul o călătorie în jurul lumii, cu peste 1000 de ani inainte de Magellan, iar alții chiar îl numesc exploratorul care a descoperit America cu mult înaintea lui Columb.

Alții mai pragmatici vorbesc despre el ca fiind ,,cel care nu a existat”. O adevărată provocare cuprinsă într-o istorie așa cum nu ați mai auzit, prezentată într-un material original marca hartiromania, ilustrat superb cu imagini din arhiva noastră digitală.

Povestea lui Aethicus Ister (fie ea parțial reală sau inventată), cunoscut și sub numele de Donares sau Histricus, se desfășoară ca o epopee a lumii vechi la granița dintre istorie, mit și ambiția umană de a cuprinde necunoscutul.

Această călătorie incredibilă ne va purta în cele mai misterioase locuri ale lumii (regatele și ierarhiile Cerului, Abisul, Paradisul pierdut, Poarta Titanică a Soarelui), de la gurile Iadului și tainele Nordului îndepărtat până sus pe Muntele Ararat în căutarea Arcei lui Noe.

Vom afla despre cele mai ciudate și neobișnuite populații și creaturi (amazoane, centauri, satiri, chinocefali, monopode, acefali, minotauri etc.).

Vom descoperi de la practici și obiceiuri ciudate până la mașinării incredibile, cum ar fi, spre exemplu, submarinul cu care s-a plimbat Alexandru cel Mare.

În centrul acestei întregi narațiuni captivante, se află lucrarea sa numită Cosmographia, o operă vastă atribuită inițial unui original în mai multe volume (se vorbește despre zece), în care autorul își descrie propria aventură, o călătorie uimitoare în jurul lumii desfășurată între anii 461 și 465 d.Hr.

Cine a fost Aethicus?

Figura lui Aethicus Ister poate fi conturată ca fiind aceea a unui erudit foarte special, un om înzestrat cu multe calități și abilități, un veritabil intelectual, chiar dacă identitatea sa rămâne nesigură. În Cosmographia, Aethicus apare ca un filosof de origine nobilă, care este prezentat atât ca autor al sursei antice, cât și ca protagonist al narațiunii, traversând întreaga lume locuită (oikumene) în calitate de navigator și cercetător.

Tradiția îl prezintă ca fiind originar din zona Dunării de Jos, posibil din regiunea Histriei, ceea ce ar sugera o apartenență la spațiul getic sau est-european, fără a-i putea însă atribui o „naționalitate” în sens modern.

Este descris ca un om educat, poliglot, familiar cu latina și greaca, ceea ce îl apropie mai degrabă de profilul unui cărturar decât de cel al unui simplu navigator.

Vârsta sa nu este cunoscută, dar dacă acceptăm ipoteza unei călătorii întinse pe mai mulți ani, el ar fi fost, cel mai probabil, un adult matur în momentul redactării lucrării Cosmographia. În interpretarea dominantă, academică oficială, acest profil aparține mai degrabă unui autor anonim, care a creat un personaj cu origine exotică pentru a da greutate textului. Într-o lectură alternativă, Aethicus ar putea fi inspirat de un individ real din spațiul dunărean, posibil un explorator sau un învățat ale cărui experiențe au fost ulterior reinterpretate.

Astfel, el rămâne un personaj misterios ancorat într-un cadru plauzibil al epocii sale, dar fără a putea fi ancorat definitiv în realitatea istorică.

Cosmographia

Textul original al lucrării Cosmographia (,,Descrierea lumii") ar fi fost, conform unor cercetători, organizat în 10 volume, fiecare tratând diferite zone ale lumii și tipuri de cunoștințe: geografie, astronomie, etnografie, fenomene naturale, mitologie și călătorii.

Din păcate, textul original nu mai există complet, iar ceea ce avem sunt fragmente în latină dintr-un manuscris al secolului VIII, care probabil reprezintă o condensare a celor presupuse 10 volume.

Nu se știe precis câte cărți erau dedicate fiecarei regiuni sau domeniu, dar ideea generală era una enciclopedică, o lume întreagă văzută prin ochii unui călător și cercetător universal care a trecut prin toate punctele cardinale.

Lucrarea este absolut uimitoare și captivantă cu relatări incredibile pline de informații și detalii surprinzătoare și misterioase.

Lumea creată a celor văzute și a celor nevăzute este și ea pomenită.

Secțiunea introductivă tratează tema creației și conform Părinților Bisericii.

Cosmogonia descrie creația, raiul, iadul și structura cosmosului.

Ierarhiile Cerești și Paradisul sunt și ele pomenite.

Această dimensiune duhovnicească, supranaturală a lucrurilor, pare ciudată pentru noi, dar pentru oamenii acelor vremuri, era ceva absolut normal. Se prea poate ca nu ei să fie cei limitați, ci noi să fim cei care am pierdut conexiunea cu lumea spirituală...

Autorul pomenește și zece sau nouă ordine angelice.

Apoi cosmograful recunoaște și șase regate cerești.

Partea principală a lucrării nu este o cosmografie în sens strict, ci mai degrabă un jurnal de călătorie episodic al lui Aethicus, comentat de „Hieronymus”.

Acesta traversează insulele din nordul și sudul Europei, vestul Asiei, Caucazul, Grecia și Balcani până în India, Persia, Siria și Africa de Nord.

Italia și Galia rămân periferice.

Insulele reprezintă un punct de atenție special. De asemenea, este de remarcat un catalog detaliat al tipurilor de nave simple, sofisticate sau chiar fantastice.

Acest fapt, ar putea indica un interes deosebit al autorului pentru navigație.

Lumea ambarcațiunilor este oricum una fascinantă, provocatoare și foarte atractivă.

De la bărcile simple coordonate de un singur om, până la cele cu câteva pânze sau cele extrem de complicate cu o multitudine de vele, este o cale lungă acoperită foarte bine de ilustrațiile vechilor hărți.

Colecția noastră cartografică este generoasă în acest sens și poate vom face o postare cu minunatele tipuri de ambarcațiuni vizibile pe hărțile lumii.

Resursele minerale joacă, de asemenea, un rol special în lucrare; vegetația și obiceiurile țărilor primesc și ele o atenție specială.

Lucrarea Cosmographia este un text excepțional prin ambiția și scopul său. Aethicus pretinde că a înconjurat lumea și a consemnat descoperirile și observațiile sale geografice, etnografice și științifice trecând prin pericole de neimaginat.

Scrisă inițial se presupune într-o limbă originală de tip ,,geto-dacă”, folosind un alfabet autohton străvechi, lucrarea a fost tradusă ulterior în latină și greacă, deși astăzi mai există doar un manuscris latin din secolul VIII, păstrat la Biblioteca Universității din Leipzig, cu pasaje cenzurate sau șterse intenționat de un călugăr benedictin, pentru că deranjau narativa oficială a vremii. Cu adevărat captivant la Cosmographia este faptul că textul combină geografie reală și fantezie.

Sunt descrise mări, insule, strâmtori și oceane din întreaga lume cunoscută sau imaginară. În Cosmographia sirenele sunt, spre exemplu, doar numite, nu descrise, iar formularea exactă variază între manuscrise, dar rămâne în acest tipar scurt de enumerare.

Călătorul nostru temerar ajunge până în Groenlanda și, conform unor ipoteze curajoase, până în America de Nord.

Asta cu mult înainte de Columb, traseul său trecând prin Japonia, Insulele Mariane, Filipine, Sumatra și Marea Andaman.

În același timp, cartea vorbește despre fenomene naturale spectaculoase, creaturi legendare și resurse naturale precum minereuri și plante rare, dar include și descrieri ale diferitelor civilizații întâlnite.

De asemenea, Aethicus acordă toponime noi pentru sute de locații, însemnând un efort impresionant de documentare, combinând geografia, cultura și mitologia într-o operă enciclopedică. Lucrarea se încheie cu o prezentare a așa-numitului alfabet al lui Aethicus.

Practic, Cosmographia poate fi văzută nu doar ca o lucrare de geografie, ci ca un jurnal de aventură și o enciclopedie a lumii cunoscute și imaginare, cu un amestec unic de cunoaștere științifică și fantezie epică.

Detalii surprinzătoare

Gura Iadului - Acheron Fluviul Infernului

În capitolul 59, cosmograful descrie regiunea Murini, în apropierea Muntelui Taurus și a râului Acheron. Această zonă este caracterizată ca fiind ostilă vieții: se ridică vapori otrăvitori, care sunt neletali doar la amiază. Dincolo de Munții Humar se află „abisul”. Acheronul este descris ca fiind granița cu lumea de dincolo, apa sa este murdară și intens fierbinte, animalele și păsările o evită, iar nimic nu prosperă în munții din jur.

Vântul de nord răspândește o duhoare teribilă și accelerează procesul de îmbătrânire a tuturor ființelor vii. Făcând ecou motivului biblic al distrugerii Sodomei, autorul descrie un peisaj haotic în care focul, fumul și prăbușirea dizolvă ordinea naturală.

Aethicus explică de ce Nordul este nelocuibil, mai exact, din cauza poluării constante care are o cauză subpământeană. Infernul, situat acolo, imediat sub suprafața Pământului, otrăvește aerul și încălzește apa, astfel încât niciun pește nu poate prospera.

Poza Iadul Centrul Pamantului

Iadul este conectat la oceanul mondial prin intermediul Acheronului. În Cosmographia, Acheron este prezentat ca un fluviu infernal, parte din rețeaua râurilor lumii întunecate de dincolo, care leagă iadul de oceanul lumii. Prin această conexiune subterană, iadul ar influența direct natura, otrăvește aerul, încălzește apele și face regiunile nordice nelocuibile.

Textul descrie o viziune a iadului ca un spațiu subteran organizat după cele patru puncte cardinale, fiecare având un rol distinct. Nordul este zona cea mai cumplită, dominată de foc și pucioasă, sudul este asociat cu un foc purificator asemănător purgatoriului (viziunea apuseană), iar vestul apare ca un loc de chinuri, descris ca un lac de foc dublat și de o suferință înghețată datorată unui frig extrem. Despre acest loc nu se oferă informații clare.

Întregul iad se află sub stăpânirea diavolului, iar îngerii îl păzesc pentru a împiedica orice evadare sau revoltă.

Poarta Titanică a Soarelui

Decizia lui Aethicus de a abandona călătoria sa în Orientul Îndepărtat, este explicată  de apropierea față de o zonă foarte periculoasă. Poarta Titanică, prin care trece soarele zilnic, face marea de acolo impracticabilă, motiv pentru care Aethicus a renunțat la călătoria sa prin zona aceea.

Pământ Plat, Portaluri Solare, Zidurile de la Marginea Lumii

Cosmograful descrie universul ca fiind tripartit, alcătuit din Pământ, Iad și Rai, aceste trei părți fiind conectate prin structuri fizice. Pământul apare în lucrare ca un disc plat.

Continentele sunt înconjurate de oceanul lumii. Acest ocean este împiedicat de ziduri enorme să se reverse peste marginea discului în abisul de nepătruns.

În plus, la marginile estice și vestice ale discului se găsesc portaluri, prin care soarele trece dimineața, respectiv seara.

Acesta pare să se sprijine pe un banc de nori numit mensa solis, „masa soarelui”. Cu toate acestea, este la fel de posibil ca acest termen să se refere la traiectoria soarelui sau la ideea unui disc solar plat.

În timpul nopții, soarele ia o traiectorie sudică aproape de cer și de ape pentru a reveni la punctul său de răsărit.

Aethicus descrie cerul, care se întinde peste discul pământului și peste care se mișcă soarele și luna, ca fiind cel mai jos dintre ceruri. El spune că este dens și gros, iar stelele atârnă de el, devenind vizibile noaptea datorită răcirii aerului.

Cerurile sunt conectate la pământ prin intermediul unor structuri fizice. Descrierea eclipselor lunare pare extrem de complicată și obscură.

Nordul și Sudul Extrem

În capitolele 18-23, cosmograful trasează limitele Oecumenei (lumea cunoscută). Zona din jurul Porții Soarelui de est este nelocuibilă din cauza căldurii imense pe care o emană. Acest lucru îl împiedică, de asemenea, pe Aethicus să caute Paradisul pământesc pierdut, situat undeva în Orientul Îndepărtat.

Tema Paradisului este una absolut fascinantă, tratată  în multe hărți excepționale pe care sperăm să le analizăm într-o viitoare postare dedicată subiectului (materiale avem destule, timp să fie...). Apoi, el se îndreaptă către regiunile extreme din nord și sud, unde predomină vânturi deosebit de puternice. În nord, el menționează anumite insule, care sunt măturate de vânturi reci și mușcătoare și nu au vegetație. Acolo, soarele apare doar ca o mică scânteie în lunile de vară, iunie și iulie. Regiunea este cunoscută pentru cristalele sale mari și pietrele prețioase. În schimb, el descrie sudul ca fiind fertil, bogat în materii prime și plin de mine și insule.

Printre alte creaturi, lei, leoparzi, un soi de șerpi veninoși, elefanți și hipopotami locuiesc pe diferite insule, una dintre ele fiind Syrtina.

În ciuda solului său fertil, insula Syrtina rămâne nelocuită, fie din cauza creaturilor periculoase care trăiesc acolo, fie din cauza dimensiunilor sale mai mici. Vegetația este otrăvitoare și doar câteva nave au ajuns vreodată pe insulă. Cu toate acestea, după un naufragiu, Aethicus a reușit să scape de acolo și să ajungă din nou pe continent datorită cunoștințelor sale astronomice.

Polul Sud - Muntele Austronothium

Potrivit cosmografului, această insulă conținea și enormul munte Austronothium, Polul Sud, pe care Aethicus îl escaladase. Versanții sudici ai muntelui erau străbătuți de râpe adânci prin care răsunau sunete înspăimântătoare. După ce a ajuns în vârf, Aethicus, privind spre sud peste ocean, a observat cum vântul de sud ridica apa din mare, o purta în aer și, în cele din urmă, o lăsa să cadă sub formă de averse de ploaie peste continent.

„Austronothium” este un termen din Cosmographia care desemnează un munte imaginar asociat cu extremitatea sudică a lumii, identificat de autor cu ceea ce el înțelegea drept „Polul Sud”. Numele este construit din elemente greco-latine: „austro-” (sud) și „notos” (vântul de sud în greacă), sugerând ideea de loc al sudului extrem. Nu este un toponim real cunoscut, ci o denumire erudită, simbolică, tipică geografiei medievale, unde marginile lumii erau populate cu forme de relief fantastice sau greu verificabile.

Portalurile Cerești - Balamamele Lumii - Abisul

Din capitolul 23 încolo, secțiunea cosmografică trece la una narativă. Aethicus subliniază că, pe lângă Austronothicum, a investigat și fenomene descrise anterior, cum ar fi portalurile cerești, balamalele lumii și abisul.

În Cosmographia, portalurile cerești sunt descrise ca puncte sau porți situate la marginea lumii prin care se percep mișcările cerului și fluxul luminii. Aethicus le tratează ca obiecte de studiu pentru înțelegerea cosmosului și a mișcării stelelor, dar nu sunt prezentate ca ființe sau entități magice, ci mai degrabă ca fenomene geografico-astronomice care permit trecerea sau observarea energiilor cerești. Acestea sunt asociate cu poziționarea și orientarea lumii, cu ciclurile naturale și cu studiul astronomic al lui Aethicus.

Balamalele lumii (în text „cardines mundi”) sunt descrise ca puncte de sprijin sau articulații ale Pământului, care permit mișcarea și stabilitatea acestuia. Sunt concepute ca niște mecanisme universale, aproape ca niște „articulații” ale pământului, și servesc la explicarea fenomenelor naturale extreme, precum cutremurele, alunecările de teren sau variațiile climatice. În capitolele menționate, Aethicus se referă la ele în contextul observațiilor sale asupra abisului și a regiunilor neexplorate, încercând să le lege de structura lumii și de poziționarea continentelor și munților.

Astfel, portalurile cerești și balamalele lumii nu sunt fantezii mitologice, ci concepte medievale pentru a explica în termeni „tehnici” mișcarea cerului și funcționarea Pământului, potrivit gândirii științifice a epocii.

În Cosmographia abisul este prezentat ca un element al structurii lumii situat la marginile acesteia, asociat cu fenomenul Oceanului lumii și cu limitele geografice extreme. Este descris ca un spațiu vast, adânc și greu de definit, care marchează trecerea dintre lumea locuită și golul cosmic sau subteran.

Aethicus îl investighează ca parte a călătoriilor sale, alături de portalurile cerești și balamalele lumii, fără a fi implicat în narațiuni fantastice sau alegorice suplimentare. Rolul său este strict cosmografic, ca element structural al universului în concepția medievală.

După acest moment, lucrarea descrie regiuni cunoscute și necunoscute și locuitorii acestora. Secțiunea principală (capitolele 24-110) constă în călătoriile protagonistului, intercalate cu monologuri ale lui Ieronimus și o digresiune asupra tipurilor de nave reale și imaginare (capitolele 44-57). Granițele dintre cosmografie și jurnalul de călătorie se estompează în mod repetat, de exemplu, în descrierile dezastrelor naturale și ale activității vulcanice (capitolele 59, 75, 100).

Mitul celor 101 ,,Cavaleri Zalmoxieni”

Interpretările mai avangardiste ale manuscrisului, propun elemente noi. Ele includ un număr exact de 101 navigatori, pe care îi numesc cavaleri și mai mult, ,,cavaleri zalmoxieni”, care aveau rolul de a propulsa corăbiile. În ceea ce privește cei 101 cavaleri, termenul de „zalmoxieni”, cu care sunt numiți uneori de anumiți autori români, nu apare în mod explicit în manuscrisul latin. El este atribuit de cercetători moderni prin analogie cu tradițiile dacice și cu ideile lui Donarius, care menționează în comentariile sale că acești cavaleri erau frați sau tovarăși ai lui, având rol de protecție și de navigație. În textul original latin, Donarius îi numește pur și simplu ,,frați” fără niciun adjectiv etnic, deci „zalmoxieni” este mai mult o interpretare hazardată a unor cercetători moderni, care îl conectează pe Aethicus cu tradițiile tracice și geto-dace.

Astfel, putem reconstrui profilul lor ca fiind un grup de războinici sau tovarăși instruiți, cu atribuții practice și ceremoniale, parte integrantă din expedițiile descrise în Cosmographia, dar cu o denumire etnică exactă necunoscută în textul latin. Pe scurt: știm doar că existau însoțitori („frați”) ai lui Aethicus, dar se  pare că numărul, structura și rolurile lor precise nu sunt specificate în manuscris.

Călătoria

Relatarea despre călătorie, începe într-un moment încărcat de simbolism, în primăvara anului 461, în jurul echinocțiului de la 21 martie, când ziua și noaptea se află în echilibru. Din cetatea Histria, pe țărmul Pontului Euxin, Aethicus ar fi pornit în larg însoțit de un grup restrâns, dar ales, de aproximativ o sută de navigatori, descriși uneori ca o elită inițiatică. Corăbiile lor propulsate de vânt și de forța brațelor, s-au îndreptat spre vest, deschizând o rută care, în narațiune, depășește cadrul geografic obișnuit al Antichității târzii.

Aventuroasa și incredibila călătorie, i-a purtat prin zeci de mări, golfuri şi strâmtori, precum şi prin patru oceane (Atlantic, Îngheţat de Nord, Pacific şi Indian). Traversarea Mediteranei și a Strâmtorii Gibraltar marchează intrarea în necunoscutul Atlantic. De aici începe partea cea mai spectaculoasă a itinerariului. Expediția ajunge în nordul Europei, în insulele îndepărtate ale Atlanticului, unde iernile sunt aspre, iar țărmurile abrupte. Sunt descrise escale în arhipelaguri nordice, unde navigatorii intră în contact cu populații izolate și descoperă resurse minerale neobișnuite.

Mai departe, ajung pe o insulă vulcanică locuită de pescari, identificată de unii interpreți cu Islanda, și apoi pe o întindere vastă de pământ înghețat, numită în text Zhrisolida.

Această regiune a fost asociată, în interpretări moderne, cu Groenlanda, iar de aici se naște una dintre cele mai îndrăznețe ipoteze: aceea că Aethicus ar fi atins, simbolic sau real, țărmuri ale Americii de Nord, cu mult înaintea lui Christopher Columbus sau chiar a tradiției nordice reprezentate de Leif Erikson. Din punct de vedere academic, această idee rămâne speculativă, dar ea contribuie decisiv la aura captivantă a narațiunii.

Călătoria continuă prin regiuni arctice, unde mările sunt înghețate și lumina capătă forme neobișnuite, iar apoi expediția ar fi traversat spre est, ajungând în apropierea Asiei. Aici apar descrieri de strâmtori înguste și ape periculoase, asociate în interpretări moderne cu zona Beringului. Odată ajunși în Pacific, navigatorii pătrund într-o lume radical diferită, în care insulele se succed într-un ritm amețitor, iar natura devine luxuriantă și imprevizibilă.

Un episod remarcabil al acestei etape este întâlnirea cu civilizații organizate din Extremul Orient. Relatarea menționează o primire la curtea unui împărat japonez, identificat de unii cercetători cu Yūryaku, ceea ce sugerează integrarea unor informații certe în țesătura narativă.

De aici, expediția coboară spre sud, explorând mările Chinei și arhipelagurile Pacificului, inclusiv lanțuri de insule vulcanice și zone oceanice extreme, unde adâncurile par fără fund.

Creaturi Stranii

În aceste regiuni ecuatoriale, descrierile capătă o dimensiune aproape fabuloasă. Sunt evocate insule bogate în vegetație necunoscută, ape populate de creaturi neobișnuite și comunități umane cu obiceiuri stranii.

În spiritul literaturii medievale, apar referințe la populații cu trăsături ieșite din comun, la oameni adaptați unor medii extreme sau la ființe aflate la limita dintre real și imaginar.

Aceste episoade nu trebuie citite neapărat și integral literal, ele pot fi și anumite expresii ale modului în care necunoscutul era uneori conceptualizat prin exagerare, simbol și mirare.

Obiceiurile acestor populații erau și ele extrem de bizare

Oamenii cu cap de Câine - Chinocefalii

Un exemplu clar se regăsește în secțiuni care descriu popoare din insule îndepărtate unde Aethicus spune că a întâlnit oameni cu trăsături neobișnuite sau comportamente considerate „barbare” de cititorii latini ai epocii.

În Cartea I, capitolul 28 din Cosmographia, el vorbește despre locuitorii unei insule nordice numite Munitia, descriși ca oameni cu capete care seamănă cu cele canine, adică cu trăsături de câine, dar cu corp omenesc și alte caracteristici umane. Acești locuitori sunt portretizați ca fiind de statură înaltă, cu obiceiuri considerate necivilizate. Părul lor avea un miros neplăcut deoarece îl ungeau cu grăsimi și trăiau în așezări simple din lemn și pânze, în păduri și prin mlaștini.

Autorul mai spune că femeile par diferite de bărbați, iar colectorii de tributuri și comercianții din Germania vizitau regulat insula și îi numeau Cananei. El menționează că aceste comunități nu au clădiri solide și trăiesc după obiceiuri pe care autorul latin nu le aproba, consumând chiar animale considerate necurate (șoareci, cârtițe) sau insecte, iar religia lor este prezentată ca idolatră sau lipsită de cunoașterea creștină. Aceștia nu Îl cunosc pe Dumnezeu, ci adoră demoni sau semne ale sorții și nu au rege.

În mod curios, staniul servea drept înlocuitor pentru argint, iar aurul se găsea pe țărmurile insulei. Locuitorii nu practicau agricultura, dar fauna insulei era bogată în vite, păsări sălbatice și oi. Laptele era din belșug, în timp ce mierea era disponibilă doar în cantități mici. Chinocefalii sunt prezenți în cultura multor popoare și există multe reprezentări ale lor în arta veche.

Satirii

În Cosmographia, satirii sunt menționați foarte pe scurt, în liste de popoare fantastice din regiuni îndepărtate.

Chiar dacă nu există un capitol clar dedicat lor, aceștia sunt prezentați ca făcând parte din „rasele monstruoase” de la marginile lumii, nu ca personaje mitologice.

Acefalii și Monopodele Umanoide

În Cosmographia, acephalii și monopodele sunt doar menționați ca nume dintr-o listă de „oameni monstruoși” de la marginile lumii. Acephalii/Acefalii sunt numiți „cei fără cap”. Trebuie notat aici și faptul că ”acefali” erau numiți uneori ereticii de către Sfinții Părinți și de tagma bine credincioșilor creștini ortodocși. Aceștia îi numeau pe eretici acefali, adică fără cap, referindu-se la faptul că și-au pierdut mintea (capul) adica dreapta socoteală și cugetare. Un asemenea caz întâlnim în Sinaxar pe data de 20 Aprilie.

Monopodele sunt acele făpturi umane „cu un singur picior”. Textul original, nu oferă vreo descriere sau detaliu despre cum ar arăta sau cum ar trăi aceste creaturi.

Grifonii

Textul lucrării descrie și grifonii, care provin din Munții Hiperboreeni și apar ca niște bestii înfricoșătoare care sfâșie caii și vitele sciților și zdrobesc fețele oamenilor. Sciții, însă, dezvoltaseră o metodă sofisticată pentru uciderea acestor animale, la care Aethicus, a fost martor el însuși.

Aceasta este urmată de o descriere a râurilor și a bogățiilor materiale ale ținuturilor scitice. Secțiunea se încheie cu povestea reginei Tamaris, care l-a învins pe regele persan Darius.

În Cosmographia, secțiunea dedicată reginei Tamaris o prezintă ca pe o figură eroică care l-a învins pe regele persan Darius. Povestea este succintă: după lupte și strategii militare, Tamaris reușește să înfrângă armata persană și să zdrobească puterea regelui, subliniind curajul și autoritatea ei. Textul servește mai mult ca exemplu de victorie a unui conducător feminin și ca trecere spre secțiunea despre Amazoane, fără a intra în detalii istorice concrete sau verificabile.

Amazoanele

Manuscrisul cuprinde un amplu pasaj despre Amazoane și istoria lor (cap. 67d–68d), care se bazează în mare parte pe Orosius.

Sunt abordate originea, natura, armamentul, relația lor cu bărbații, creșterea copiilor și declinul lor, cauzat de trădarea lui Hercule.

Manuscrisul medieval menționează întâlniri cu aceste Amazoane printre „insulele gentile” de la marginile lumii, subliniind diferența culturală radicală față de lumea latină familiară și cea exotică, populată de femei războinice și creaturi precum centaurii.

Aethicus susține că ar fi vizitat el însuși ascunzătorile Amazoanelor, unde acestea creșteau și antrenau pentru război și minotauri și centauri.

De-a lungul timpului, teritorii ale Amazoanelor apar pe multe hărți care încercau să localizeze zona lor de influență.

Minotaurii

În capitolul 59c, cosmograful tratează relația dintre Acheron și Ocean. Fluviul ar produce un vuiet continuu și ar face marea imposibil de navigat, astfel încât comerțul maritim ar fi încetat complet. Condițiile naturale apar ca fiind în întregime ostile vieții, nu ar exista nici pești, nici șerpi sau alte animale, iar agricultura ar fi neroditoare. Murinii sunt descriși ca fiind extrem de proști, urâți și deosebit de leneși.

„Ieronim” relatează de asemenea că Aethicus a călătorit în partea estică a regiunii barbare Acheron, pentru a cumpăra aur și pietre prețioase în orașul Choolismam (cucerit odinioară de Alexandru cel Mare) situat aparent la nord de Marea Caspică, la marginea Munților Nordului. Acolo, Aethicus ar fi întâlnit creaturi minunate: minotauri cu un singur ochi, având partea posterioară de animal și partea anterioară de om. Aceste ființe, spune Aethicus, erau bestii sălbatice, dar războinice și mortale în luptă (cap. 60).

Urmașii Uriașilor

Relatarea continuă cu descrierea șederii lui Aethicus în orașul puternic fortificat Trimarchia, atribuit ca întemeiere lui Mosoc, fiu al lui Iafet. Locuitorii săi ar fi înalți, deoarece se trag din uriași.

Condițiile naturale sunt însă sărace, agricultura este puțin productivă, iar apa este amară. Cămilele sunt de mare ajutor și folos.

În schimb, există bogății în aur și marmură de calitate. Locuitorii sunt descriși ca războinici și cruzi, pricepuți în folosirea hamurilor și dotați cu cai rapizi, cămile și catâri. Armamentul lor este de asemenea foarte avansat.

Popoarele Turcice - Urmașii lui Gog și Magog

Poza populatii Turcice

Secțiunea 32 discută mai detaliat poporul turcic. Aethicus îi consideră descendenți ai lui Gog și Magog și ca fiind monstruoși, idolatri și implicați în excese sexuale și prostituție.

Numele acestui popor derivă din termenul ”truculentus” (sălbatic, feroce, crud). Corpurile lor sunt deformate, dinții foarte distanțați, scăldatul le este necunoscut.

Dieta lor constă din tot felul de urâciuni: fetuși umani avortați, carnea propriilor copii, animale de tracțiune, vulturi, bufnițe, câini și maimuțe.

Ei nu folosesc nici sare, nici cereale. Nu au festivaluri, cu excepția unei zile în cinstea lui Saturn, pe care îl numesc Morcholom.

Pe insula Taraconta, o vastă masă de uscat în ocean, posedă un oraș mare și bine fortificat cu același nume. Acest popor va provoca mari distrugeri în rândul omenirii în timpul Anticristului.

Este pomenită și încercarea zadarnică a lui Alexandru cel Mare de a-i încercui și închide pe turci, împreună cu celelalte popoare impure dincolo de faimosul și giganticul său zid și conștientizarea consecințelor teribile ale eșecului său.

Armenia și Arca lui Noe

Aethicus descrie apoi regiunea Hircania ca fiind vastă și greu accesibilă, caracterizată de cutremure constante și animale periculoase (cap. 69). În Armenia, și-ar fi dorit să reconstruiască Arca lui Noe, dar nu a îndrăznit atunci să urce pe munte.

Zona era bogată în aur, pietre prețioase și se producea acolo un vin excepțional. Un vuiet extraordinar se auzea când ploua pe munte. Armenia se întindea până la Marea Caspică.

Aethicus menționează regatele decăzute și laudă doar Isauria pentru prosperitatea sa materială, sănătatea bună și pământul fertil. În Asia Mică, potrivit lui Ieronim, Aethicus a descoperit pergamente ilustrate care i-au amintit de operele lui Hebion și Mantuanus.

Arca lui Noe - A doua Încercare

Capitolele 105–110 dau impresia unei călătorii independente spre Est. Este descrisă o a doua încercare, în cele din urmă zadarnică, a lui Aethicus și a tovarășilor săi de a repara arca de pe vârful muntelui, cu scopul de a-i salva pe unii dintre tovarășii săi („frații”) de la un posibil nou potop. Cu toate acestea, Aethicus și tovarășii săi nu reușesc nici măcar să găsească arca pe care o caută.

Această înfrângere îl aruncă pe Aethicus într-o depresie profundă, din care încearcă în cele din urmă să scape prin consum excesiv de alcool. Nopți la rând, el și tovarășii săi stau treji în Armenia, la lumina pâlpâitoare a torțelor, neliniștiți și în gardă împotriva atacurilor grifonilor, șerpilor, struților, furnicilor sălbatice și a altor creaturi care păzesc „Comoara Munților de Aur”.

Monstrul Misterios - Hercule și Apollo

Un pasaj al textului alocat Greciei, descrie Antronia din Beoția. Antronia din Beoția este un loc real, însă în Cosmographia este prezentată într-o manieră mitică și moralizatoare. Deși terenul este fertil, zona este periculoasă și înfrumusețată cu elemente fantastice, plasându-se între regiuni istorice cunoscute ale Beoției. Deși peisajul este fertil, un monstru misterios provoacă acolo cutremure puternice, mai ales noaptea.

Teba vecină este renumită pentru numeroasele sale războaie, conflicte interne și culte funerare elaborate. Acolo s-au născut Heracle (semizeu, fiul lui Zeus și al Alcmenei, cunoscut pentru forța sa și cele 12 munci legendare) descris ca fiind arogant, lacom și violent, și Apollo (zeu olimpian, fiul lui Zeus și al Letei, fratele Artemisei, patron al soarelui, muzicii, profeției și vindecării), caracterizat și el ca un tâlhar.

Elementul central al narațiunii este povestea uciderii unui comandant scit, care a fost ucis de Heracle (Hercule este versiunea romană a aceluiași personaj, mai familiar ca Hercule pentru noi românii), la un banchet. Acest eveniment care a implicat și o trădare, a pecetluit și căderea sciților.

Textul condamnă trădarea și înșelăciunea dintre prieteni și declară că faptele întunecate ale lui Heracle și Apollo sunt atât de hidoase și respingătoare încât nu ar trebui discutate în continuare.

Vulcanul Etna - Scila și Caribda

În descrierea Siciliei se vorbește despre Muntele Etna, ale cărui erupții de fum și foc nu se datorează unei „rădăcini arzătoare”, ci vânturilor și sulfului.

Aethicus îi acuză pe filosofii care l-au precedat că au greșit în interpretarea cauzelor ”vulcanismului”.

Adevărata rădăcină a activității vulcanice, susține el, constă, contrar afirmațiilor lor, în ascensiunea gazelor sulfuroase dintr-o zonă adâncă dintre mare și abis.

În strâmtoarea din apropiere se află vârtejurile periculoase Scila și Caribda, care sfărâmă navele mari în bucăți.

Sicilia este descrisă ca o fortăreață a tiranilor, cu Siracuza drept capitală. Marea siciliană aduce la mal corali frumoși, iar râurile poartă pietre prețioase.

Gadarontienii, Maeoparanii și Submarinele

Narațiunea continuă cu o descriere a altor „insule germanice ” și apoi trece la insulele gadarontiene și locuitorii lor. Spre deosebire de alte popoare barbare, gadarontienii apar într-o lumină pozitivă. Pe lângă abilitățile lor muzicale remarcabile, se distingeau în special prin priceperea lor excepțională în minerit și navigație. Se spunea că navele lor magnifice, așa-numitele Birrones, erau atât de rapide și durabile încât puteau rezista chiar și celor mai puternice furtuni.

Urmează o descriere a Insulelor Maeoparan, situate la marginea Oceanului de Nord. Locuitorii acestor insule erau cunoscuți în special pentru capacitatea lor de a construi submarine (colimphas), pe care le foloseau pentru aventuri piraterești. Se apropiau de navele străine într-un mod nedetectat, le perforau coca de jos și furau cu forța tot ce aveau valoros la bord.

În capitolul 36, cititorul află că însuși Alexandru cel Mare a vizitat odată aceste insule pentru a explora adâncurile oceanului și distanța dintre suprafața mării și abis folosind un astfel de submarin. În timpul acestor explorări, Alexandru s-a împrietenit cu localnicii și a ridicat altare mari pe acele insule.

Albanezii

În capitolul 62, cosmograful descrie alte popoare barbare descendente din Iafet, ale căror femei sunt caracterizate ca murdare și lipsite de moralitate. Urmează prezentarea albanezilor, al căror teritoriu nu este plasat în Balcani, ci între Marea Caspică și Marea Nordului, într-un peisaj dominat de păduri dese, animale sălbatice și râuri puternice. În Antichitate, Albania se numea și Iliria/Ilyria.

Potrivit lui Aethicus, locuitorii ar avea păr alb din naștere, ar fi înalți, războinici și foarte pricepuți în fabricarea armelor elaborate.

Albania este descrisă ca bogată în plante medicinale, nisip aurifer, cristale și pietre prețioase, dar nu produce vin, ulei sau cereale. Câinii regiunii ar fi atât de puternici încât ar putea înfrunta chiar tauri sau lei. De asemenea, albanezii sunt descriși ca marinari experimentați, ale căror nave mari și grele străbat întinderi vaste ale mării (cap. 63).

În munți, Aethicus ar fi descoperit izvoare fierbinți, pe ale căror maluri existau sanctuare străvechi, ridicate încă din vremea uriașilor. Alexandru cel Mare ar fi disprețuit profund poporul albanezilor și aproape l-ar fi exterminat (cap. 64).

Garganii

Descrierea care urmează a garganilor (cap. 65), al căror teritoriu (întins, dar îngust și înconjurat de munți înalți) se află între Albania și Poarta Caspică, se concentrează asupra practicilor lor religioase. Peisajul, marcat de ierni aspre, este străbătut de crânguri întunecate, păduri dese și mlaștini înșelătoare. Garganii venerau stâlpi care reprezentau ființe monstruoase, practicau divinația, ascultau glasul păsărilor ca oracol și se închinau soarelui și lunii ca zei. Trăiau goi, iar femeile lor semănau cu cele ale etiopienilor.

Insulele Bizas și Crisolida

O altă secțiune descrie o metodă de eliminare a ”lacudemonilor” veninoși (sunt asemănați cu șerpi sau alte ființe toxice cu caracter dăunător). Textul menționează că Aethicus, sau cei din zona insulelor locuite de descendenții lui Iafet, eliminau acețti soi de șerpi veninoși folosind foc și fum pentru a-i alunga sau ucide, combinând astfel tehnici de intoxicare cu arderea teritoriului lor. Nu se specifică un ritual magic, ci mai degrabă o strategie practică, bazată pe cunoașterea comportamentului acestor creaturi și a mediului lor.

Urmează descrieri ale insulelor Bizas și Crisolida, locuite de descendenții barbari ai lui Iafet. Aceste popoare insulare sunt descrise ca fiind nechibzuite, crude, murdare și sălbatice și se hrănesc cu carne crudă. Războiul lor se baza pe o tactică de înșelăciune: săpau gropi enorme, acoperite cu atâta artă încât inamicii care înaintau cădeau prin ele și erau străpunși de sulițe ascunse. Mai mult, cosmograful relatează că Alexandru cel Mare a încercat să închidă aceste popoare insulare, împreună cu celelalte douăzeci și două de popoare impure, în spatele ,,zidurilor nordului ”. Acest plan a eșuat, însă. Cu toate acestea, a reușit să măcelărească o mare parte dintre insulari într-un mod oribil.

India – Palate, Unicorni și Hipopotami

În capitolul 106, grupul își continuă călătoria spre India și ajunge în cele din urmă într-o regiune din apropierea Gangelui.

Acolo, sunt primiți cu mare ospitalitate de regele Ferezis. Aethicus și tovarășii săi sunt informați despre bogățiile regelui și sunt serviți cu mese copioase.

Într-o paranteză, trebuie să notăm faptul că pe vechile hărți de tip Mappa Mundi, palatele Indiei sunt vizibil printre cele mai impresionante construcții. Comparativ cu restul lumii, palatele Indiei au atins un nivel de grandoare și rafinament comparabil cu marile tradiții arhitecturale, mai ales în epoca mogulă.

În timp ce Europa construia palate precum Palatul Versailles, India ridica complexe ca Red Fort, caracterizate prin utilizarea marmurei, simetrie de inspirație persană, grădini geometrice și o integrare artistică între arhitectură și simbolism. Monumente precum Taj Mahal ilustrează același nivel excepțional de rafinament, chiar dacă au funcție diferită.

În călătoria lor ulterioară pe Gange, sunt atacați de hipopotami, pe care îi pot respinge folosind proiectile și rezistența navelor lor. Gangele este plin de pericole printre care se numără și pești asemănători unor șerpi uriași.

Peștii zburători sunt și ei o specie curioasă care este reprezentată pe anumite hărți.

Aethicus oferă descrieri detaliate ale bogăției materiale și ale faunei diverse a țării, inclusiv elefanți, unicorni și păsări mari.

Sunt pomeniți și papagalii, niște păsări care vorbesc ca oamenii.

Rinocerii sunt și ei menționați ca animale exotice din regiunile îndepărtate. Ei nu sunt descriși în mod detaliat, ci apar alături de alte vietăți neobișnuite pentru a sugera caracterul straniu și îndepărtat al acelor locuri.

Dragonii, Baziliscul și Pietrele Prețioase

Următoarele secțiuni (capitolele 107-110), care tratează Partia, Arabia, Egiptul, Libia și Samaria, printre alte locuri, sunt caracterizate de o profunzime a conținutului semnificativ redusă. În Etiopia, sciții au în teritoriul lor bazilisci (baziliscul este considerat „regele șerpilor”, capabil să ucidă prin privire, suflu sau venin și apare frecvent în bestiarele medievale ca simbol al morții și al pericolului absolut).

Este interesant de știut faptul că Baziliscul/Vasiliscul, este o reptilă fabuloasă care, în legendele europene, inclusiv în mitologia românească, este reprezentată de obicei ca o combinație de șarpe și cocoș, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării.

Apoi, sunt pomeniți și dragonii din ale căror capete se extrag pietre prețioase.

În capitolul 106, Aethicus menționează în mod explicit prezența sciților și a dragonilor.

Trebuie notat faptul că în Cosmographia, termenul „sciți” este folosit foarte vag și extins, uneori ca un fel de etichetă generică pentru popoare îndepărtate, barbare sau exotice. De aceea apar plasați chiar și în Etiopia, ceea ce nu este corect geografic.

Alexandru cel Mare, Gog și Magog și Armaghedonul

Capitolele 40-43 prezintă legenda, cunoscută și din alte surse, a asedierii de către Alexandru a celor douăzeci și două de popoare necurate. Textul descrie confruntarea lui Alexandru cu aceste neamuri, care sunt identificate ca descendenți ai lui Gog și Magog și caracterizate drept canibali cruzi. Aceștia apar ca o amenințare la adresa ordinii divine, cufundându-l pe Alexandru într-o disperare profundă. În suferința sa, el ridică altare pe Muntele Chelion, oferă jertfe lui Dumnezeu și se roagă neîncetat pentru îndrumare și milă divină. În cele din urmă, primește ajutor divin sub forma unui cutremur care împinge lanțurile muntoase la așa-numiții „sâni ai nordului”, creând astfel un loc potrivit pentru a întemnița popoarele.

Alexandru recurge apoi la un vicleșug: se preface că oferă pace și de îndată ce popoarele simt un fals sentiment de siguranță, le întemnițează în spatele „porților de dimensiuni minunate”, care sunt ulterior sigilate. Națiunile vor rămâne în această captivitate până în vremea Anticristului, când își vor rupe lanțurile și ca pedeapsă pentru păcatele umanității, vor aduce moarte și distrugere asupra lumii.

Drumul spre Casă

Drumul de întoarcere traversează Oceanul Indian, unde expediția întâlnește din nou centre de putere ale lumii vechi. Un moment notabil este escala în Persia, unde Aethicus ar fi fost primit de Peroz I, semn al prestigiului pe care o astfel de călătorie îl putea conferi, cel puțin la nivel narativ.

De aici, traseul urmează rutele comerciale cunoscute, trecând prin Marea Roșie și revenind în Mediterana, pentru ca, în cele din urmă, expediția să se întoarcă la Histria, încheind simbolic ocolul lumii.

Întreaga experiență este sintetizată în Cosmographia, o operă care, potrivit tradiției, ar fi fost redactată inițial într-o limbă proprie autorului și ulterior tradusă în latină și greacă. Textul care ne-a rămas până astăzi este fragmentar și problematic, dar păstrează suficient din spiritul original pentru a transmite amploarea ambiției sale: aceea de a descrie „întreaga lume”, inclusiv acele regiuni „pe care alții nu le-au cunoscut”.

Din perspectivă critică, această călătorie poate fi mai greu acceptată ca un fapt istoric demonstrat, mai ales în forma sa completă. Elementele fantastice, structura literară și lipsa confirmărilor externe indică faptul că avem de-a face, în mare măsură, cu o construcție intelectuală specifică Evului Mediu timpuriu. Cu toate acestea, narațiunea nu poate fi redusă la o simplă ficțiune. Ea reflectă un orizont de cunoaștere în care informații reale, tradiții geografice și imaginația creatoare se împletesc pentru a produce o viziune coerentă și seducătoare asupra lumii.

Astfel, Aethicus rămâne o figură deschisă interpretării: explorator real pentru unii, autor fictiv pentru alții, dar în mod cert un simbol al dorinței de a depăși limitele cunoscutului. Călătoria sa, fie ea reală sau imaginară, continuă să fascineze tocmai prin această ambiguitate, invitând cititorul să pășească într-o lume în care harta nu este încă fixată, iar fiecare orizont ascunde o nouă descoperire.

Notă:

În primele ediții realizate la mijlocul secolului al XIX-lea, realitatea istorică a filosofului Aethicus și a călătoriilor sale, precum și atribuirea traducerii lui Ieronim au fost acceptate fără spirit critic. La scurt timp însă după publicarea acestor ediții, autenticitatea operei a fost pusă sub semnul întrebării prin analize filologice. S-a demonstrat că textul transmis nu este nici o descriere geografică bazată pe surse antice, nici mărturia unui filosof real, ci o construcție deliberată, realizată după anul 636 de un autor anonim din epoca merovingiană sau carolingiană, care pretinde în mod fictiv că ar fi Ieronim și care nu s-a bazat pe o sursă greacă reală.

Astfel, până la mijlocul secolului al XIX-lea, autenticitatea lucrării nu a fost pusă la îndoială. Editorii timpurii au considerat că Ieronim a tradus un text real din limba greacă și că descrierile geografice reflectă explorări autentice. Ulterior însă, cercetătorii au demonstrat că textul conține pasaje preluate din autori mai târzii și că limba folosită este caracteristică Evului Mediu timpuriu, nu Antichității.

În poveste, adică în textul lucrării Cosmographia, lucrurile par simple, Aethicus este un filosof și explorator din Antichitate care scrie o lucrare despre lume și călătoriile sale. După el, apare „Ieronim” (identificat cu Sfântul Ieronim), care ar fi găsit această lucrare, ar fi tradus-o din greacă în latină și ar fi comentat-o, uneori criticându-l, alteori apreciindu-l. Dar aceasta este doar o narațiune construită în interiorul textului.

În realitate, conform studiilor moderne, ordinea este complet diferită. În secolele VII–VIII, un autor anonim medieval scrie întreaga lucrare Cosmographia. Acest autor nu traduce un text antic real, ci inventează tot cadrul pentru a face scrierea mai credibilă.

El creează două personaje: pe de o parte Aethicus, prezentat ca autor antic păgân și mare călător, iar pe de altă parte „Ieronim”, pe care îl folosește ca voce autoritară creștină, pretinzând că acesta ar fi tradus și corectat textul. Alegerea lui Ieronim nu este întâmplătoare, deoarece era una dintre cele mai respectate autorități intelectuale ale creștinătății, iar numele lui oferea legitimitate. Prin urmare, nu a existat o colaborare reală între Aethicus și Ieronim. Nu avem un autor antic real urmat de un traducător. Avem un singur autor medieval, care construiește o poveste în care un explorator păgân este „filtrat” de un teolog creștin.

Concluzia academică oficială este aceasta: Aethicus este un personaj literar inventat ca autor și erou al călătoriei, iar „Ieronim” este tot un personaj literar, folosit pentru a valida și controla discursul. Amândoi există doar în cadrul unei opere medievale, create de un autor anonim. Știm însă prea bine, că și concluziile oficiale pot fi uneori greșite. Dacă totuși cumva, Aethicus a trăit, a navigat și a scris, iar manuscrisul său este adevărat? Multe dintre istoriile incredibile ale lumii vechi, sunt pomenite și în alte surse, iar descoperirile moderne încep să valideze teorii care înainte păreau pure fabulații. Istoria este plină de surprize! Dacă totuși danubiano-dobrogeanul nostru a existat și mai mult, a fost primul dintre cei mai cei? Dacă și cu parcă, se plimbau c-o barcă și-au înconjurat pământul de se ”sparie” gândul...

Sursă foto/imagini: Arhiva digitala hartiromania.ro

Imaginile incluse în acest material, sunt selecții/decupaje din multiple hărți, alese special (și cu mult efort), pentru a ilustra artistic cât mai bine și relevant, ideile exprimate în fabuloasa lucrare Cosmographia.